De ce sunt oamenii trişti ca naiba

Pentru că aşa au fost învăţaţi.

De cele mai multe ori vin de la şcoală cu autobuzul, pentru că sunt prea lenesă să merg pe jos iar acum e şi frig, iar această minicălătorie a mea zilnică îmi permite să studiez unii din cei mai trişti oameni pe care societatea îi produce: bătrâni, controlori platiţi cu salariul minim pe economie, copii care se duc la şcoală, oameni săraci, mame tinere a căror principală grija este cu ce îşi vor hrăni maine copilul, iar lista continuă. Mai pe scurt, oameni simpli, pe care ii vedem peste tot, cu care interacţionăm zilnic, dar de cele mai multe ori nu-i observăm.

Şi da, toţi sunt trişti ca naiba. M-am întrebat o perioadă de ce, iar răspunsul este mai mult decat firesc pentru mine, dar complet invizibil pentru alţii.

E simplu, toţi ne încredinţăm soarta altcuiva. Toţi depindem de altcineva care ne-ar putea taia craca de sub picioare la orice oră din zi şi din noapte. Că acea persoană e şefu’ de la muncă, mama care nu-ţi mai dă bani dacă iei 7 la mate, banca aia care îţi bate la uşă că nu ai plătit rata, sau iubitul care te ameninţă că pune filmuleţul cu tine pe internet, toţi suntem la degetul mic al altcuiva.

Şi atunci când ştii că eşti un sclav al tuturor circumstanţelor pe care le-ai creat în jurul tău, e chiar destul de greu să vezi toate lucrurile bune din viaţa ta. E greu să te gandesti „am o casa” cand mai ai 20 de ani de platit la ea la bancă, si e greu să te gandeşti „am 3 copii frumoşi” când ştii că viitorul lor poate fi mai groaznic decât prezentul tău pentru că i-ai crescut cu aceeaşi mentalitate comunistă şi conservatoristă care ţi-a fost şi ţie implantată în minte.

Mesajul meu? 
90% din ei o merită, pentru că îşi închid mintea si aprind televizorul, dar cred că tu încă ai o şansă la independenţă şi fericire.

Open your mind and open a book, it’s magic. 

Reclame